joi, 28 octombrie 2010

Vernisajul Salonului național al FotoClubPro Arad

Foto Club Pro Arad se pregăteşte pentru vernisarea Salonului Naţional de Artă Fotografică. Vernisajul va avea loc joi 4 noiembrie la Muzeul de Artă din Arad, ora 17, ocazie cu care vor fi premiaţi câştigătorii acestei prime ediţii. Cu același prilej va fi lansat și albumul Salonului, ce conține toate lucrările prezente în expoziție.





Aflat la prima ediţie, Salonul organizat de FotoClubPro Arad a reuşit să adune peste 350 de lucrări valoroase aparţinând unor artişti fotografi din întreaga ţară. Săptămâna trecută au fost stabiliţi câştigătorii de către un juriu alcătuit din specialişti în arta fotografică – Ştefan Toth, preşedintele Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România (AAFR), Nelu Scripciuc, preşedintele FotoClubPro Arad, Francis Kelen – preşedinte de onoare al FotoClubPro Arad, Ioan Roman – profesor fotografie şi Tasi Ioan – foto-reporter.
„Fiind un club nou înfiinţat, în urma experienţei noastre de debut și a acțiunilor organizate în cadrul clubului, dar și datorită faptului că trebuie să ne facem cunoscuți nu numai pe plan local, ci și național și internațional, a fost necesară organizarea unui asemenea Salon de Artă Fotografică. La această primă ediție vom scoate un album de excepţie, care sperăm că va rămâne în istoria Aradului, amintind de prima ediție a Salonului de Artă Fotografică de la Arad cu tema „Portrete”, organizat de clubul nostru”, apreciază Nelu Scripciuc, președintele FotoClubPro Arad. Acesta mai spune că este foarte mulțumit de numărul cluburilor participante și a numărului mare de artiști fotografi care au trimis lucrări valoroase la Arad și mulțumește  AAFR pentru sprijinul acordat.
Și președintele AAFR, Ștefan Toth, are doar cuvinte de laudă pentru clubul din Arad:
„Apreciez perseverența președintelui FotoClubPro Arad, Nelu Scripciuc – organizaţie parteneră a Asociației Artiștilor Fotografi din România – pentru receptivitatea, operativitatea şi spiritul organizatoric de care dă dovadă. Organizarea Salonului Național de la Arad s-a realizat într-o perioadă în care au avut loc mai multe concursuri de fotografie în întreaga țară, dar este demn de remarcat faptul că aici s-a trimis un număr foarte mare de lucrări – peste 350 și este vorba despre lucrări valoroase.”

Niciun comentariu: