duminică, 18 septembrie 2011

O Croaţie ce poate fi pipăită pe hârtie: artistul fotograf Eugen Negrea la sala Clio


Sala „Clio” a Complexului Muzeal Arad găzduieşte timp de o săptămână prima expoziţie personală în Arad a artistului fotograf Eugen Negrea.
„Am dat curs unui proiect al „Foto Club Pro Arad” – spune preşedintele Nelu Scripciuc.E.AAFR. – prin care ne-am propus să aducem în sălile de expoziţie toţi artiştii fotografi arădeni prin naştere dar care locuiesc acum în alte localităţi din ţară.  Suntem onoraţi să-l avem în mijlocul nostru pe artistul fotograf Eugen Negrea, vicepreşedintele Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România, un adevărat profesionist în domeniu”. Au fost cuvintele care au deschis vernisajul expoziţiei lui Negrea intitulat sugestiv „În Croaţia fără cravată” – la care s-a alăturat spiritul inconfundabil al maestrului fotograf Francisc Kelen. E.FIAP.

„În Croaţia fără cravată” – jos pălăria!


Artistul a mulţumit publicului arădean pentru prezenţă, subliniind că „ acest lucru îmi motivează activitatea în continuare. Nu am uitat nicio clipă că sunt arădean, deşi am plecat la Bucureşti în urmă cu peste 30 de ani”. De profesie inginer,  Negrea a deprins pasiunea fotografiei, reuşind ca prin muncă asiduă, talent, entuziasm şi profesionalism să prezinte azi o fotografie de calitate dublată de o viziune şi perspectivă deosebit de interesante.  „Expoziţia o dedic părinţilor mei – spune artistul – mamei, în primul rând dar şi tatălui care, deşi nu mai este a contribuit decisiv la formarea mea în acest domeniu; a fost cel care mi-a dăruit primul aparat de fotografiat, mi-a susţinut ideile şi chiar şi după trecerea sa în eternitate mi-a lăsat un suport financiar care s-a materializat în achiziţionarea unui aparat de fotografiat performant”.


Vizita în Croaţia, o ţară în care eleganţa clasică contribuie obligatoriu la reuşita întâlnirilor de afaceri a lăsat în obiectivul artistului o linie a geometriei artistice, aşa cum a perceput-o autorul însuşi.  Multe acoperişuri roşii sau întunecate, mozaicuri sau bucăţi de ţiglă îmbinate perfect, formând un puzzle al vârfurilor de casă înaltă cu ziduri solide, blindate parcă – oferind ochiului frumuseţea unei geometrii a culorii,  unghiului, luminii, densităţii –întărite sub puterea unui cer albastru-oţeliu. Obiectiv de artist, Negrea a ales (doar) elementele cheie ale spaţiului croat – acoperişuri, unghiuri şi luminişurile dintre unghiurile clădirilor, sculptura umbroasă a apei, liniştea adâncă în tulburarea valurilor, frumuseţea cretoasă, poroasă şi veche a zidurilor, lumina specială ce cade pe un astfel de zid şi foarte puţin, elementul uman. Fiecare fotografie, însă, unele de o splendoare renascentistă – este atinsă de spectrul subtil al meditaţiei. Fotografiile alese sunt spaţii de meditaţie pentru autor şi privitor, depăşind din prima – perspectiva simplă a imaginii unui peisaj, oricât de frumos ar fi. Pentru arădeni, fotografia lui Eugen Negrea este cu adevărat o revelaţie a ideii de a surprinde artistic şi exact totodată – spiritul locului în care acesta se află. 


O expoziţie de vizitat cu interes şi plăcere şi un artist fotograf căruia, iată, Aradul îi deschide larg porţile.
Felicia R.Gheorghe

Niciun comentariu: