sâmbătă, 24 decembrie 2011

Gala Voluntariatului - Arad 2011

Centrul Judeţean de Voluntariat împreună cu Primăria municipiului, Consiliul Judeţean şi Centrul Cultural Judeţean Arad a organizat pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, marţi, 20 decembrie, începând de la ora 19,00, cea dintâi ediţie a GALEI VOLUNTARIATULUI.

Cu acest prilej au fost premiaţi voluntarii arădeni care au activat pe lângă Centrul Judeţean de Voluntariat în contextul „2011 - Anului European al Voluntariatului”.

De asemenea au fost premiate organizaţiile nonguvernamentale implicate în activităţi de voluntariat şi care, desigur, au avut un impact semnificativ în comunitate,printre care şi FotoClubProArad, persoanele care au activat în proiectele de responsabilitate socială, partenerii care au susţinut activităţile şi evenimentele centrului, partenerii media care au promovat voluntariatul şi activităţile societăţii civile arădene şi, nu în ultimul rând, voluntarii străini din cadrul proiectului „Youth for Change”, finanţat de către Comisia Europeană.




„Anul 2011 a fost pentru voluntari şi pentru tineri, în general, un an extraordinar. Alături de mai multe organizaţii, am reuşit să implementăm un program şi o strategie pe care ne-am bazat în realizarea proiectelor”, a punctat în încheiere „tatăl voluntarilor”, Glad Varga, preşedintele Asociaţiei EDUCATIO.

Niciun comentariu: