luni, 19 noiembrie 2012

”Viziuni”ale membrilor FotoClubProArad, prezentate la Craiova

La Galeriile de Arată ale Cercului Militar, a avut loc Vineri 16 noiembrie, în organizarea Fotoclubului “Mihai Dan-Călinescu”,vernisajul expoziţiei “Viziuni”a membrilor FotoClubProArad, prima prezentată pe simezele craiovene.


Cei 13 artişti-Kelen Francisc E.FIAP, Nelu Scripciuc E.AAFR (preşedintele fotoclubului), Alina Mladin, Călin Andra, Călin Creştin, Paul Herlo, Iulian Ignat, Cristi Gligor, Dan Lucian, Florin Mîrnea, Karina Nan, Elisabeta Şipoş şi Cozmin Popescu-aduc peste 60 de lucrări, alb-negru şi color, din toate genurile artei fotografice.”Este o expoziţie de autori, asfel încât tematicile şi genurile abordate de fiecare sunt diverse, fapt ca dă o notă de originalitate şi creativitate, demonstrând calităţile compoziţionale ale artiştilor.



Câteva dintre lucrările expuse au fost premiate în saloanele naţionale şi internaţionale de fotografie”, a precizat col.( r )Mircea Anghel A.FIAP, preşedintele fotoclubului craiovean. Expoziţia va rămane deschisă pană la sfarşitul lunii şi va putea fi vizitată zilnic, între orele 8.00 şi 18.00.

La vernisaj au fost prezenţi patru din cei 13 expozanţi,iar in data de 17 noiembrie, Fotoclubul “Mihai Dan-Călinescu” a oferit colegilor arădeni un workshop de fotografie în zona Horezu.





Niciun comentariu: