luni, 10 martie 2014

Cimitirul Evreiesc din Arad

FotoClubProArad a organizat din nou un atelier fotografic. Pentru a avea cât mai multă experienţă, pentru a dobândi noi tehnici de lucru, membri au ales un loc cu totul deosebit: cimitirul, dar nu unul oarecare ci vestitul Cimitir Evreiesc de pe strada Toporașilor, cel mai vechi cimitir din orașul nostru.
Vremea a fost prielnică, creând o atmosferă specială, prin petele de umbră şi lumină de pe pietrele funerare şi prin vântul care a aranjat decorul într-un mod unic. La toate acestea a participat istoria nespusă a celor mai vechi familii din Arad.
Rezultatele acestui atelier fotografic sunt minunatele fotografii care întregesc portofoliul personal al fiecărui membru. FotoClubProArad promite multe activităţi de acest gen, iar o parte din munca acestora va fi admirată în viitoarele expoziţii şi concursuri.

Text.Karina Nan
Foto.Călin Andra












Niciun comentariu: