miercuri, 14 mai 2014

FotoClubPro Arad aduce ”Lumea lui Seth” la Arad

Lector universitar dr. Teodor Radu Pantea EFIAP/s, M.AAFR, Hon AAFR vernisează la Arad expoziția personală ”Lumea lui Seth”, cu ocazia programului național Noaptea Muzeelor. Evenimentul este organizat de către FotoClubPro Arad în parteneriat cu Complexul Muzeal Arad sub patronajul Asociației Artiștilor Fotografi din România și are drept scop promovarea unor artiști valoroși din diferite părți ale țării. Vernisajul va avea loc pe 17 mai, de la ora 20.30 în foaierul Palatului Cultural din Piața George Enescu, nr.1. Referitor la această expoziție, președintele FotoClubPro Arad, Nelu Scripciuc, E.AAFR, A.FIAP. Hon MPC, a declarat că ”Teodor Radu Pantea este lector universitar  dr. la Facultatea de Arte Vizuale şi la Facultatea de Ştiinţe Politice şi Jurnalism din cadrul Universităţii Oradea și se mândrește cu numeroase distincții și aprecieri atât pe plan național cât și internațional. Consider că organizarea la Arad, a unei expoziții, semnată de un maestru al fotografiei, de asemenea anvergură, este foarte importantă ținând cont de nevoia de activități culturale pe care o are municipiul nostru în contextul dorinței de a deveni Capitală Culturală Europeană în anul 2021. Și pe viitor ne dorim să aducem la Arad artiști consacrați, pentru ca publicul să se poată bucura doar de lucrări de calitate”.
Expoziția va putea fi vizitată până pe data de 25 mai.


Niciun comentariu: