luni, 15 noiembrie 2010

FotoClubPro Arad vernisează la Cluj-Napoca expoziția „Copilărie europeană”

FotoClubPro Arad vernisează marți, 16 noiembrie, de la ora 17:00, la Cluj-Napoca, la Biblioteca Universitară, expoziția „Copilărie europeană”. 

Este vorba despre expoziția de debut a FotoClubPro Arad, ce cuprinde 50 de lucrări, semnate de zece autori. Primul vernisaj al acestei expoziții a avut loc în 2008 la Arad, iar în cadrul unui parteneriat cu cluburile din țară și străinătate ce prevede un schimb de experiență între acestea, s-a decis ca fiecare club să îți prezinte o expoziție, anual în alt oraș. Pentru proiect, membrii FotoClubPro Arad au ales prima lor expoziție „Copilărie europeanã”, fotografiile fiind realizate pe strada Tarafului din municipiu. Anul trecut expoziția a fost disponibilă publicului din Oradea, iar acum este rândul celor din Cluj, artiștii-fotografi arădeni fiind oaspeți ai fotoclubului „Stars”. 




„Ne-am propus să mergem cu această expoziție la Cluj-Napoca deoarece de-a lungul vremii aceasta s-a bucurat de mare succes la public. Astfel, am inclus-o în circuitul cluburilor partenere ale Asociației Artiștilor Fotografi din România iar după Oradea și Cluj-Napoca, anul viitor va urma un alt oraș din þarã. Vom expune 50 de lucrări și majoritatea sunt din primul nostru atelier de lucru, desfășurat pe strada Tarafului”, ne spune Nelu Scripciuc, președintele FotoClubPro Arad.

Expoziția va rămâne deschisã timp de două săptămâni la Cluj-Napoca și, cu această ocazie, arădenii le vor adresa o invitație colegilor lor, pentru a veni în Arad să expună fotografii. 

Simina Roz

Niciun comentariu: