duminică, 27 ianuarie 2013

Nelu Scripciuc – cel mai bun artist fotograf al anului 2012 din Arad



Pentru prima oară în Arad, trei instituţii media diferite, aflate într-o relaţie concurenţială, îşi dau mâna pentru a realiza împreună un proiect mediatic cu impact în comunitate. Este vorba despre Vestic. Ro, ARQ,RO şi postul de televiziune West TV, care a organizat Gala Personalităţilor Arădene. Evenimentul a avut loc vineri seara, la Restaurantul Panoramic al Hotelului Continental şi a adus sub acelaşi acoperiş majoritatea personalităţilor importante din Arad. Este vorba despre oameni de afaceri, din administraţie, educaţie, politică, media, divertisment.




Nelu Scripciuc a fost desemnat de către ziarul on-line arq,ro cel mai bun artist fotograf al anului 2012 din Arad. Concursul organizat de publicaţia on-line a avut mai multe secţiuni iar candidaţii au putut fi votaţi de către cititorii arq.ro. Acest premiu nu este singular, în această lună, pentru Scripciuc, artistul fotograf fiind desemnat şi cu titlul  A.FIAP de către Federaţia Internaţională a Artiştilor Fotografi. "Este o mândrie pentru mine să primesc acest premiu din partea site-ului arq.ro deoarece câştigătorii au fost desemnaţi în urma voturilor cititorilor. Mă bucur că arădenii îmi recunosc acest merit", a declarat Nelu Scripciuc.   
 
Simina Roz

Niciun comentariu: