sâmbătă, 23 noiembrie 2013

Două evenimente şi un mare succes



FotoClubProArad a vernisaj astăzi expoziţia INTER FOTO Arad 2013. Evenimentul a avut loc datorită colaborării care există între FotoClubProArad şi Facultatea de Arte din Timişoara.
Primul vernisaj a avut loc la Universitatea Aurel Vlaicu, iar deschiderea oficială s-a făcut în prezenţa prorectorului Conf.univ.dr.Octavian Păstorel Gașpar şi a preşedintelui Ligii Studenţilor. Această expoziţie a fost dedicată tuturor studenţilor de la secţia de design a universităţii.
Al doilea vernisaj, cel din cadrul Palatului Cultural Arad, l-a avut ca invitat special pe dl Bujor Buda, preşedintele onorific al asociaţiei Pro Urbe Arad, iar expoziţia a fost dedicată artistului arădean Nicolae Eberlein, care a trecut în nefiinţă, fiind totodată şi bun prieten cu domnul Bujor Buda. La acest vernisaj au participat iubitorii de artă fotografică din Arad şi Timişoara, dar şi cei care sunt înscrişi la cursul organizat de FotoClubProAradFotograf şi tehnician la echipamente de înregistrare imagine şi sunet.
Mulţumiri trebuie aduse preşedintelui Consiliului Academic   al Universitați Aurel Vlaicu Arad Prof.univ.dr. Lizica Mihuț și domnului Lect.univ.dr. Camil Mihăescu Director de Departament la Facultatea de Arte şi Design Timișoara şi bineînţeles prietenului nostru Sergio Morariu, care au ajutat la organizarea acestui eveniment inedit în oraşul nostru şi nu în ultimul rând maestrului Harald Kroeher, a cărui colaborare cu FotoClubProArad se anunţă a fi la fel de interesantă şi în următorul an, a spus preşedintele FotoClubProArad, Nelu Scripciuc, E.AAFR, A.FIAP, Hon MPC.

Text.Karina Nan
Foto.Călin Andra











Niciun comentariu: