luni, 30 decembrie 2013

Păstrând tradiţia...

Membri FotoClubuluiProArad au luat parte astăzi, 29.12.2013, la pomana porcului, care a avut loc în oraşul Pecica, aflându˗se la cea de-a patra ediţie. La invitaţia primarului, Petru Antal, acest eveniment a devenit o tradiţie pentru clubul nostru, care de trei ani participă la această acţiune.
Concursul de preparare a produselor tradiţionale din judeţul Arad a început în cadrul unui proiect transfrontalier şi a devenit un obicei pentru promovarea tradiţiei gastronomice. Anul acesta, 12 echipe sunt din România şi din Ungaria s-au întrecut în prepararea cârnaţilor şi a caltaboşilor. În vestul ţării, pomana porcului sau prospăta de porc, cum se mai spune prin zonă, este o mare tradiţie, iar secretele se transmit din tată în fiu. Măcelarii spun că nu doar priceperea lor, ci şi condimentele utilizate, dau gustul unic al acestor mezeluri. Măcelarii au refuzat să spună exact reţetele pe care le aplică, precizând doar că le folosesc pe cele mai bune. În final, toate produsele au putut fi gustate de vizitatori.
La final, juriul a desemnat cele mai bune produse. A contat aspectul, dar şi gustul. Din juriu a făcut parte şi colegul nostru Nelu Scripciuc E.AAFR., A.FIAP, Hon MPC.

Karina Nan

Foto Călin Andra, Dan Lucian și Paul Herlo















Niciun comentariu: